Chiar daca a fost nevoit sa il accepte pe Franco, iubitul fiicei sale, Adrian Minune nu il are deloc la inima. Drept dovada, acesta prefera sa isi infrunte dorul de Carmen si sa nu se intalneasca cu ea atunci cand minora se afla cu iubitul.
In luna mai, Adrian Minune a primit cea mai grea lovitura, de acolo de unde nu se astepta niciodata. Fiica sa, Carmen, in varsta de numai 16 ani, a fugit de acasa cu iubitul ei, Franco. Fata a recurs la acest gest deoarece manelistul ii interzisese sa aiba de-a face cu baiatul, care este fiului unui temut interlop. Dupa doua saptamani, tanara s-a intors acasa, insa a pus conditie ca tatal sau sa o lase sa fie cu Franco. In cele din urma, Minune a fost nevoit sa accepte situatia, insa cu sufletul indoit. Pustoaica s-a mutat cu iubitul ei intr-un apartament inchiriat, iar manelistul s-a indepartat de ea, lasand-o sa se descurce pe cont propriu.
Aflata in vacanta, Carmen se afla pe litoral, acolo unde are cantari, din cand in cand. Minune a aflat care este noua ocupatie a fiicei sale si s-a facut foc si para, considerand ca aceasta este prea mica pentru a se apuca de munca.
Evita sa dea ochii cu „ginerele”!
Saptamana trecuta, artistul si-a luat sotia si ceilalti doi copii si a dat o fuga la Mamaia, pentru a se relaxa. Acolo se afla si Carmen si ne-am fi asteptam ca toti sa petreaca precum o mare familie. Surpriza, insa! Adrian Minune nu a vrut sa dea ochii cu fiica sa: „Probabil s-au vazut, dar intr-un moment in care nu puteau fi fotografiati. Daca ar fi chemat-o pe plaja, Adi stia ca fata o sa vina cu Franco. Si ar fi fost pozati si filmati impreuna.
Ei bine, Minune nu concepe asa ceva. Il accepta in teorie pe „ginerele” sau, dar nu si in practica. Manelistul sufera mult in sufletul lui pentru ca o iubeste mult pe Carmen. Insa ea si-a ales propriul drum si nu se mai poate face nimic„, a declarat un apropiat al artistului, pentru CANCAN.ro.
CITESTE SI:
Canta pe 500 de euro!
Dupa ce Minune i-a oprit robinetul cu bani, Carmen Simionescu a trebuit sa faca ceva pentru a se putea intretine. Asa ca s-a apucat sa cante pe litoral. Tariful perceput de pustoaica nu este deloc mic, incasand 500 de euro pentru un recital de aproximativ 30 de minute. Tatal sau nu a fost deloc incantat cand a aflat acest lucru, dar nu i-a interzis nimic.
Claudia Balan